MONITORUL IMOBILIAR

Evocarea ” Noului cartier al Primaverii ” in forma “orasului de miliardari Baneasa ” se face de o anumita vreme fara a produce rumori desi sistemul propagandistic intrebuintat este remarcabil . Dar ce ar trebui să fie, de fapt, acest proiect ce a pasionat şi încă pasionează ,fara sa se comenteze ,totusi, decat sporadic si documentat pripit ? Este, în ultimă analiză, un fel de „Beverly Hills“ fără coline , un oraş conceput abia acum sistematic ce conţine nu doar locuinţe ci şi magazine , birouri, şcoli, policlinici şi biserică. Numai proiectul iniţial, de la Corbeanca , al „Paradisului Verde“, mai avea această structură apriorică de „comunitate“ desi faţă de acesta, implicaţiile vor fi mai mari şi produc modificări în straturi mai numeroase decît ar apărea la o prea repede vedere.
Însăşi anvergura , ce nu se poate compara cu ideile anterioare , impresionează mai întîi, creind fara nici o indoiala efecte care,oricum, nu puteau sa fie marunte. În materie de „rezidenţial“, apar deodată cateva mii de cladiri cu maximum un etaj , foarte probabil bine dotate intr-o vreme cand “piata scumpa “se traduce in ” condominium-uri” aproximative si ” vile redobandite ” prin dosare adeseori epice . ” Noua clasa” si in parte si “marea burghezie industriala ” isi inventeaza astfel sanctuarul . Caci, în realitate, acesta este argumentul capital pentru „Beverly Hills“ de Băneasa : caracterul, foarte probabil compact, al cumpărătorilor de proprietăţi. Ideea prezintă mai multe avantaje : concepţia este unitară şi direct „comunală“ ; „reţeaua de utilităţi“ este sigură şi organizată generic şi nu, punctual, de fiecare „beneficiar“ (precum altadata, în „Şcoala Herăstrău“ şi „Iancu Nicolae“, operaţiuni adesea generatoare de coşmaruri); sistem „comunal“ de servicii; magazine „în incintă“ dar tot „în incintă“ şi blocuri de birouri (în ideea de a „lipi“ casa cu afacerea); apendice faţă de Bucureşti, cu legătură imediată; aeroport de avionete şi avioane uşoare, de uz particular ( ceea ce va deveni, pare-se, „Aeroportul Băneasa“) ; parcuri incluse în proiect ca şi iazuri, ce se vor întinde pe vreo 20 de hectare. Iată, deci, o structură de „oraş închis“, aş spune chiar o „rezervaţie“.
Cît priveşte „structura socială“, ea se poate prevedea şi, deci, este de presupus că mulţi dintre cei fixaţi astăzi în Pipera si „Iancu Nicolae“ vor migra către „Beverly Hills“ de Băneasa în virtutea unui spirit de corp ce se subînţelege. Nu-i exclus ca, odată cu întîile semne de constituire, „proiectul“ să creeze si o hemoragie de clientelă şi companiilor de antreprenori ce operau în regiuni apropiate şi care, deci, vor înregistra perturbări în dezvoltările ce estimau anterior.
Urmarile vor fi extinse si complexe , inraurind si piaţa de „supermagazine“ -prin asezarea de „centre comerciale“ concentrate -si nici „spaţiile de birouri“ nu vor rămîne, ca să zic aşa, netulburate. Indiferent daca vor fi 320.000 de metri pătraţi de birouri ,sau mai multi – ce se vor vinde sau închiria –impresia generica este de „centru de afaceri“ cu aspect de mamut care , în mod curios, apare tocmai atunci cînd această piaţă sta în Bucureşti in echilibru precar.
Pe ansamblu, concepţia este articulată dar, bineînţeles, realitatea o va putea corecta in moduri astazi inca imprevizibile caci, in fond, nici ” Parcul Jianu ” nu reproduce punct cu punct imaginea lui de planseta .