MONITORUL IMOBILIAR

O idee în circulaţie, confirmată chiar, uneori, evocă investiţia ce nu reclamă prea mare efort ulterior fiind doar o cumpărătură socotită, făcută la timp şi mai ales unde trebuie. În multe cazuri, acestea se zice că sînt speculaţiile cu terenuri. Schema ar fi, la drept vorbind, simplă şi ar cere de la speculator oareşicare fler, simţ de prognoză, îndrăzneală şi, bineînţeles, banii trebuitori. De fapt, avem de-a face cu o reţetă primitivă ce presupune a se cumpăra teren ieftin acolo unde se intuieşte că, nu foarte tîrziu, se vor produce dezvoltări şi, deci, preţul va creşte obţinîndu-se cîştig. Speculantul achiziţionează şi grăniţuieşte, apoi stă şi aşteaptă să se „deschidă“ zona în ansamblul ei spre a re-vinde cu profit, bucurîndu-se de „diferenţă“ fără a face cine ştie ce cheltuială. Evident, aceasta este schema „leneşă“ ce se observă frecvent şi exprimă în prea multe dintre situaţii mentalitatea curentă de culegători de bani, caracteristică acestei populaţii în ziua de azi. Sînt însă şi corecţii şi chiar un anumit coeficient de efort ce ar accelera „deschiderea zonei“ (de fapt, creşterea cotaţiei acesteia) şi, deci, un cîştig mai mare în timp mai scurt. Aici apar stratagemele ce merită o menţiune şi care, dacă se fac cum trebuie să se facă, au efect şi „lucrează“. Uneori, speculatorul „creşte preţul“ prin publicitate falacioasă şi pune în circulaţie oferta lui la preţ dublu faţă de cel plătit anterior, comunicînd, la cereri diverse, că, de fapt, nu mai are ce vinde căci „s-a vîndut“. Alăturat altor oferte „publicate“ fictiv, ce nu se regăsesc pe teren, fiind simple invenţii ad-hoc dar la preţuri simţitor mai mari decît „preţul zonei“, acest tertip conduce la o mică alarmă în lumea cumpărătorilor ce constată că „preţul creşte“ şi concluzionează că ar trebui cumpărat acum şi nu mai tîrziu. Este un joc tipic de bursă, cu tot ce presupune acesta, de la zvon şi mesaj confidenţial „de bouche a l’oreille“ pînă la creare de panică, alarmism şi sentiment al incertitudinii. Totul culminează cu intoxicările diverse ce s-ar putea produce prin „dezinformaţie“ locală, în regiunea ce interesează şi unde spiritele se pot inflama uşor – fiindcă lăcomia e mare şi „mintea“ mică – cu doar o adiere de idee după care „aici vin nişte investitori americani“ care vor cheltui milioane de dolari pentru supermagazine, centre de afaceri şi cartier de reşedinţe de lux. Ideea – românească, de fapt – place vecinilor şi altora care se vor grăbi să-şi supracoteze mica proprietate şi să ceară, deodată, mult şi nejustificat de realitate dar posibil în lumea fantasmelor „bursiere“. Un apel telefonic sau două, făcut la cîteva publicaţii economice, spre a se întreba, candid, dacă se ştie ceva despre „investitori“ ce vor apărea poimîine în zona respectivă ar putea lărgi spaţiul de lucru al virusului şi ar aduce consecinţe valabile în imediat.

Un domn harnic şi întreprinzător, ce lucrează în Occident şi cîştigă bine, încercă anul trecut pe vremea aceasta, să facă o manevră ingenioasă spre a înmulţi banul cumpărînd teren, nu departe de Calea Griviţei, la 50.000 de dolari, preţ ce a considerat foarte atrăgător. Calculul iniţial, stimulat şi de vînzător (un bătrîn cu aspect „spălat“şi corect, în realitate un mic şnapan cu accese isteroide) nu era, în principiu, greşit, conţinînd preţul socotit „ieftin“ al terenului şi un proiect de clădire de vilă ce urma să înghită alţi bani, spre a intra „la re-vînzare“ cu tot ansamblul şi cîştigînd mult. Cumpărarea făcută în pripă la presiunea unei rude agitate a domnului din Occident, s-a produs în cîteva zile în ideea unui chilipir şi a preţului corect. Dar nici unul dintre argumente nu stă în picioare, din păcate. Preţul era, de fapt, „incorect“ căci depăşeşte binişor media de zonă iar ideea că nu se vinde doar teren ci şi două case aflate pe acesta nu aduce decît aparent un echilibru. „Cele două case“ sînt, de fapt, o anexă atît de bătrînă încît şi-a uitat copilăria şi stă să cadă în enorma pivniţă adîncă precum un puţ de mină, al cărei tavan nu se mai susţine pe nimic. Cealaltă, în aparenţă mai sănătoasă, îşi dezvălui abia recent crăpăturile cînd o firmă ce o întrebuinţa ca depozit de cărţi şi-a dezafectat dispozitivul. Totul, deci, trebuie culcat la pămînt şi, în consecinţă, „casele“ nu contează. Rămîne terenul. Dar ce cîştig ar putea aduce acesta, la drept vorbind, în doar un an de zile cînd împrejurimile, împînzite de o populaţie metisă ce iubeşte petrecerile şi nu munceşte pe nicăieri, nu se „mişcă“ de fel iar cumpărătorii îndrăzneţi ezită să pătrundă în această regiune ce ar fi fost desemnată pe hărţile medievale printr-o pată albă, conţinînd explicaţia „hic sunt leones“? Aici nu sînt „lei“, de acord, dar nu va fi, încă multă vreme de azi încolo, nimic altceva decît este.