MONITORUL IMOBILIAR

Să fi fost prin august 1995 când, tot încercând să vindem în mod satisfăcător un conac din Vălenii-de-Munte, căpătasem un sentiment straniu, pe care nu mi-l explicasem şi care nici măcar nu îl puteam defini ca să pot să-l înţeleg. „Obiectivul” ajunsese, ca documentaţie, la mine cu mai bine de o jumătate de an înainte şi, în sine, reprezenta ceea ce se cheamă „o Ofertă” având în vedere şi contextul de-atunci şi, bineînţeles,”piaţa”. Clădiri „istorice” cu o anumită ţinută şi care, pe deasupra, să mai fi aparţinut şi unui „nume” ce presupunea chiar şi un fel de blazon nu se puteau afla prea numeroase în acea vre-ne iar dacă, printr-o oarecare exagerare, se mai invocă şi câte un fel de „castel provincial” în Transilvania (ceea ce apăruse, la un moment dat, însă era o dărăpănătură) aceasta era o raritate şi nu putea fi socotită decât excepţia ce confirmă regula. Mai mult decât atât, proprietatea avea ceva special chiar dacă nu ar fi contat valoarea ei istorică, totuşi evidentă. 0 livadă uriaşă ce se întindea pe o suprafaţă de un hectar, înzestrată cu alei şi bănci care o transformau într-un parc imens cu pomi roditori şi cu şiruri de flori diverse, colorate în aproape toate anotimpurile; şi în mijloc – o construcţie mărişoară, cu destule camere şi foişor la etaj, încălzită, iarna, cu focuri de gaz metan, conservată mulţumitor, împărţită înlauntru destul de practic. Avea o ţinută de sediu de moşie care ar fi trebuit să placă şi să intereseze. Şi cu toate acestea nu interesase pe aproape nimeni, în multe luni, ce trecuseră decând o rudă, sau o cunoştinţă îndepărtată, a moştenitorului ce locuia în străinătate adusese planuri şi fotografii şi ceruse să ne ocupăm de această mică bijuterie, doar un personaj ultracunoscut ce făcea parte din protipentada (o apariţie ea însăşi stranie, enigmatică şi destul de bine constituită intelectualiceşte) voise să o vadă (şi o văzuse) dar nu a înaintat. Întâia explicaţie a acestei inerţii mi s-a părut că ar trebui să fie, de bună seamă, „preţul”, veşnica poveste ce împiedică decizia rapidă. Acesta era cu adevărat o extravaganţă, deşi, dacă mă gândesc bine, pe o „piaţă” foarte firavă şi cu puţine repere mai ales în materie de comparaţie nu s-ar fi putut zice că este categoric „mare”. Dar era mare, la drept vorbind.
Începusem să mă gândesc că, priceperea mea în materie de „case se cu istorie” ar trebui corectată şi aveam chiar şi bănuiala că greşisem, într-un anumit fel, atunci când mă inflamasem în ideea că voi reuşi să vând ceea ce alţii, atunci, nici măcar nu visau că ar fi putut avea la îndemână. Ideea însăşi că nimeni nu întreba nimic îmi întărea această supoziţie şi mă pregăteam să amân, ori chiar să suspend, orice fel de mobilizare în această direcţie.
Când tocmai luasem această decizie, stabilind că promoţia ar fi trebuit să devină mai firavă, se produse un fenomen complet neaşteptat, în numai două săptămâni se anunţară cinci echipe de cumpărători posibili, din categoria „cu pondere”; nu dintre eternii plimbăreţi ce îşi fac „cultura imobiliară” pretinzând că există sume mari în buzunarele lor pe unde sufla vântul. Era toamnă, când „oamenii de afaceri” au încheiat vacanţa.
Dar ce ar fi însemnat aceasta, la drept vorbind? Şi în acea vreme, ca şi acum, „vacanţele” sunt interval nu doar de odihnă şi de timp suspendat ci şi de calcule şi de prospecţie în vederea unor înaintări ce se vor face atunci când va fi timpul potrivit şi destulă energie spre a se decide corect. Din acest punct de vedere, ideea că „toamna se fac plasamente „şi încep dezvoltările inteligente nu este lipsită de un sâmbure de adevăr deşi nu trebuie să capete o valoare absolută fiindcă nu o are căci, până la urmă, speţele sunt diferite şi realitatea – destul de policromă. De obicei apare, fără a i se puteä explica originea, ipoteza că terenurile pentru construcţie se cumpără acum dar aceasta este, până la urmă, o încheiere de natură ritualică. Nimic nu ar contri bui, la drept vorbind, la o astfel de îndemnare dacă nu ar exista ritmul documentelor administrative care impune asemenea opţiuni. Omul nu cumpără ca să ţină banii ¡mobilizaţi (şi altădată, când băncile acordau dobânzi destui de mari, avea de pierdut nu puţin) ci fiindcă, spre a începe „lucrările” cât mai devreme în primăvară, uneori chiar atunci când „dă firul ierbii”, are nevoie de încheierea dosarului de autorizări fără de care nu va putea face nimic. La noi, precum bine se ştie, acesta nu se rezolvă într-un chip lesnicios. Ai cele şapte-opt avize preliminare, nu îl ai pe al noulea, fără de care nu se poate şi atunci, fiindcă „răspunsul negativ” vine, de obicei, către sfârşitul celor „30 de zile legiuite”, trebuie să mai aştepţi încă o lună ca să se înduplece funcţionarul de Primărie să îşi pună iscălitura indescifrabilă şi apostila pe „hârtia” ta ce putea fi ratificată în doi timpi şi în trei mişcări. Aceasta dacă nu cumva cine ştie ce ordin misterios „de ministru” sau o „hotărâre hotărâre de Consiliu Local” (din comuna destul de îndepărtată unde se găseşte terenul visat) schimbară legea în funcţiune, nu prea mult, ce-i drept, numai prin punctele esenţiale. Astfel încât totul ajunge, adeseori, o curată sursă de boală de nervi ce predispune, ca să se înainteze, la o „comportare mai omenească” şi chiar la atitudini ancilare, de supus care cotizează la bunăstarea stăpânului.
Oricine s-a gândit vreodată sa construiască pornind „de la firul ierbii” cunoaşte aceste stări complicate, unde disperarea în faţa birocraţiei kafkiene se amesteca uneori cu euforia, când se obţine „semnătura” mult-aşteptată. Dar, de fapt, nu acestea sunt temele capitale, deşi, privind prea în imediat, totul pare că depinde de acestea. Astăzi, când nicăieri parcă nu mai poţi să fi sigur de pământul stabil şi de protecţia în faţa viiturilor, aşezarea a devenit elementul fundamental, lată de ce s-ar putea zice că, mai degrabă, „terenul trebuie cumpărat, nu în Octombrie, când încă vremea este frumoasă, ci în Noiembrie, după ce au început ploile, şi putem observa mai realist pe unde curg apele la vale şi dacă nu cumva dealul, vara-mirific, scoboară şi el către în jos.
_________________________________________________________________________________________
Din volumul ” Zile si Bani . Cele douasprezece luni ale afacerii imobiliare “, in pregatire pentru anul viitor