MONITORUL IMOBILIAR

Intre solutiile ce se vehiculeaza spre a stinge incendiul preturilor delirante din imobiliarul recent unele ar fi plauzibile in alt mediu decat jaful sistematic de la noi dar nu puţine au un aspect de-a dreptul suprarealist . Iată, între altele , ideea evocata periodic de Primaria Bucurestilor ( sediul traditional al invartelilor ) de a se cumpăra, din ban public, cam 3.000 de apartamente pe an spre a se „îndestula” necesităţile locative , de multe sute de mii , ce apartin cu precădere ” evacuatilor ” si tineretului . In aceasta tema apar şi argumente diverse, esentiale părînd să fie „ preţul de pe piaţa liberă ” şi rapiditatea în a rezolva situatia, prin licitaţie şi achiziţie cu „banul jos ” in interval pretins scurt “de pana la două luni” fata de constructia noua ce nu se incheie mai repede de un an jumatate, chiar doi . Insa demonstratia cunoaste cateodata si unele dezvoltari baroce invocandu-se certitudinea că , în Bucureşti, ar fi „nelocuite” cam 5-6.000 de apartamente tocmai potrivite spre „a intra pe piaţă “prin aparitia unui cumparator institutional de calibru greu .
Acestea ar fi ideile generale care , din păcate, nu sunt decat un sir de aberatii . Fondul aşa-zis „vacant” - ce nu se include in nici un fel de statistica in chiar ” tara statisticilor aproximative ” si ” intoarse din condei ” -nu-i decat o sursa fantomatica pe o piata unde totul se vinde scump ori ” se tine ” in vederea cresterii preturilor .
Preţul de vanzare ” la vechi ” socotit , in unele declaratii , a fi la jumătate din „preţul de antreprenor” este aproape de doua ori si jumatate mai mare decat pretul ” la nou “. Si „rapiditatea” nu-i decat o iluzie desgustator de obraznica in birocraţia epidemică din Europa noastră valahă unde numai plimbatul unei hartii dintr-un birou in altul , de vis-a-vis , este un proces cu lungime de era geologica.
Dar, admiţînd ca acestea nu-s utopii funambulesti şi că , prin absurd, datele problemei ar fi altele decît cele care sînt , efectele în ansamblul pieţei de locuinţe ar fi catastrofale . Caci ori de cate ori apar „bani pe piaţă” - si pentru 3.000 de apartamente s-ar cheltui aproape 200.000.000 euro, cam doua treimi din suma ce a produs, în toamna lui 2003, un cataclism pe piaţa imobiliară din Bucureşti - preţurile cresc şi ar creşte şi mai mult decît atunci fiindcă acum „nu există ofertă” şi „ alternative ” nu apar . Rezulta ca sloganul ” caselor de Primarie ” nu-i doar o simpla amagire propagandistica ci si un act iresponsabil insa tipic in tara unde totul se rezuma la cuvinte fara sir si la povesti de Halima .