MONITOR IMOBILIAR

„Tranzacţii” dar nu „Afaceri”
Ideea că în Decembrie „nimic nu mişcă” în materie de imobiliar fiindcă totul se orânduieşte în vederea „sărbătorilor” ce cultivă aproape o suspendare a timpului şi un gen straniu de bucurie că a mai trecut un an din viaţă, este, la drept vorbind, de dată recentă şi se explică, de fapt, printr-un mod de viaţă dobândit prin împrumut şi imitaţie lipsită de un sens mai înalt. Sentimentul de surogat este izbitor. La Viena, încă de ia jumătatea lui Octombrie semnele „sărbătorii” încep să se aşeze insidios dar statornic şi acolo toată lumea ştie, printr-un fel de complicitate însuşită, ca „înaintând timpul”, vine şi vremea festivităţilor, dobândită treptat. Alţii au şi dezvoltă nu doar o anumită seninătate ce aparţine „normalităţii” ci şi mecanisme constituite ale acestui „consum dirijat” ce se traduce în ‘Târguri de Crăciun”, festivaluri diverse şi imaginate cu inteligenţa unui spectacol teatral, manifestări, de obicei, cu un caracter colectiv pronunţat şi, deci, cu un aspect de comuniune profană. 0 anumită participare cu sens religios se întrezăreşte şi nicăieri nu vom observa semi-histeria din oraşele româneşti unde haite nenumărate de oameni migrează cu un aer bezmetic dintr-un loc în altul ca să cumpere „fiindcă aşa este obiceiul”. Totul este, la alţii, mai socotit, mai sistematic şi arată un anumit reazem de viaţă istorică verificată. La noi, însă, unde toate „se iau în uşor”, cu cât se apropie „Moş Niculae” – şi încep a se lăsa deoparte orice îndemnări către gând echilibrat – plăcerea de a risipi, adeseori fără nici un rost, începe să se manifeste indiferent de cât este „buzunarul” de încăpător sau mâna de strânsă pe pungă. Acestea sunt, în chip indiscutabil, reacţii de imitaţie precum sărbătorile, fără nici o legătură cu vreo tradiţie inteligibilă aici, de Sf. Valentin şi de Halloween, a căror importaţie se făcu dintr-un instinct stupid de a ne simţi şi noi „în rândul lumii”. Astfel încât sentimentul ca totul „îngheaţă” în materie de imobiliar de îndată ce toamna a trecut este în afară de orice îndoială şi se verifică în desfăşurările curente.
Altădată însă, şi nu chiar demult, nu aceasta era realitatea. Când până acum câţiva ani există o anumită lărgime de vederi în materie de fiscalitate, în Decembrie se cheltuiau „banii suplimentari” ce se adunaseră de către companiile cu activitate fructuoasă căci ideea de a întări averea prin cumpărare de proprietăţi în loc să se plătească fără sens Statului hrăpăreţ era nu doar foarte răspândită ci şi realistă şi producea consecinţe şi o febricitaţie care încă se mai ţine minte.
Această „lună a patronilor” făcea să se manifeste o bună parte din ce avea România sănătos şi faptul însuşi se traducea în categoria ce era expusă cumpărării: de obicei ceea ce se cheamă „investiţie de companie”, adică tocmai aceea care va aduce, cu timpul, nu doar o mai însemnată stabilitate de organizaţie ci şi o lărgire de activităţi, adăogate celor ce existau până atunci. Hoteluri, pensiuni ori terenuri spre a se dezvolta, într-un moment propice, ceea ce putea sluji întăririi de sănătate a „proprietăţii ce produce” îşi schimbau stăpânul în chiar vremea care este, astăzi, dedicată aproape în exclusivitate unor plăceri frivole. Acea epocă s-a încheiat, sub pretextul ca, de regulă, o achiziţie de firmă ar fi o achiziţie „ocultată” în folos personal şi ca, într-un plan subţire, cine cumpără o pensiune nu va cumpăra ca să câştige bani ci spre a se odihni sâmbăta şi duminică el, cu familia şi cu câţiva acolitit. Şi în acest caz, explicaţia, pretinsă, nu se confirmă. Abia câţiva dintre cumpărători procedau în acest fel însă procentul era orişicum scăzut, astfel încât îţi vine să crezi că slăbirea patronatului autohton ce trebuia, în orice caz, să se confrunte cu invazia străină de capital a fost, de fapt, motivul ocult. Indiferent de origina acestei modificări, ea s-a produs şi astăzi sfârşitul de an este, într-adevăr, o perioadă de quasi-congelare. Căci în Ioc să se dezvolte, se consumă. Împrăştiind sume oricât de diferite în cele patru zări prin ceea ce se cheamă, în alte părţi, „efectul de fericire” ce se manifestă în moduri foarte puţin compatibile. Din această perspectivă, acum doar omul de la noi nu vinde şi nu cumpără astfel încât „chiria” plătită pentru spaţiu şi servicii în hoteluri şi pensiuni este „vedeta” iernii festive (dar nu şi a iernii „categoriale”). Concluzia se confirmă integral în realitatea imediată. Cei care, prea puţini, stăruie totuşi în a „face afacere atipică”, surprinzând prin tehnica inteligentă pe adversarul nepregătit (indiferent dacă acesta vinde sau cumpără) nu reprezintă decât excepţia ce confirmă regula şi, poate câteodată, dar foarte rar au succes. totuşi întâmplător. Pe scurt, „se fac tranzacţii” dar nu „afaceri” Acestea sunt „mişcările curente” care, prezentând un grad oarecare de continuitate în stăruinţă, intră sub regimul unui fel de „bilanţ” ori al soluţiei însuşite pentru necesitate ce nu datează de acum. Un apartament în „block haus” de aşa-numit „lux”, un mic domeniu „la ţară” pentru părinţii strămutaţi la aer curat, un teren aflat la preţ mic şi trebuitor pentru a fi utilizat cândva ori pentru speculaţie, acestea sunt posibile şi se manifestă. Dar în materie de „casă de vacanţă” esenţiala rămâne exploatarea până la ultima consecinţă a ceea ce există, scoţându-se bani din orice se poate întrebuinţa în scopul propriu zis negustoresc. Cine ar vinde, la drept vorbind, o pensiune care, încă de câteva luni, are „toate Iocurile completate” şi în doar cateva săptămâni aduce venit cât un producător de servicii oarecan într-un an întreg? lată de ce, la noi, Decembrie este luna când „se conservă” ce aduce bani şi, paradoxal, se risipesc bani pentru obiective ce nu aduc aproape nimic, poate doar un fel de excitaţie a „vieţii bune” dar iluzorii.

Filed under: analize si prognoze Tagged: | imobiliare