MONITOR IMOBILIAR

Opacitatea de „fenomen secret“ dobândită de aşa-numita „retrocedare de imobile confiscate abuziv“ produsă în România acestor ani va afecta pentru multă vreme deopotrivă aşezarea socială de la noi cât şi principiul însuşi de dezvoltare colectivă care, dacă va exista, va fi supus deciziei deliberative a proprietarilor adeseori discreţionari.

Mecanismul însuşi s-a dovedit neobişnuit şi lipsit de elementara posibilitate de a fi verificat. Iniţial atribuit instanţelor de judecată, astăzi el se produce prin simple decizii administrative locale care au în mână soarta a sute de mii de hectare de pământ şi clădiri de valori uluitor de ridicate. Sistemul lucrează perfect. O întreagă maşinărie coruptă unde se includ funcţionari de Stat, notari şi avocaţi, traficanţi de funcţie din administraţia de orice fel, falsificatori de documente şi jurnalişti plătiţi ca să susţină acest proces halucinant s-a pus în mişcare pentru a se obţine o „nouă clasă“ de împroprietăriţi unde „vechea oligarhie de jaf“ a anilor 20-30 îşi dă mâna „cu noii îmbogăţiţi“, formând o nouă „monstruoasă coaliţie“ rezul­ta­tă din „pradă succesivă“. Imaginea acestei lumi în formare este Palatul Manu, din Bucureşti (o bijuterie de arhitectură, ce reproduce Musée Rodin din Paris) care odinioară fusese cumpărat de un controversat industriaş din camarila prădătoare a regelui Carol al II lea iar astăzi a intrat pe mâna unui speculator de terenuri, care ar fi cum­părat „drepturile“ de la moştenitorii incerţi cu doar 7 milioane de euro, mai puţin decât valoarea terenului unde se ridică acest românesc „palais de Paris“.

Dar fenomenul se dezvoltă. O aşa-numită „familie princiară“ (desfiinţată, totuşi, de Constituţia din 1923, din epoca monarhiei) este împroprietărită prin presiune de presă şi insistenţa avocăţească, „redobândind“ un domeniu de dimensiuni fabuloase, de mai bine de 27.000 de hectare pe muntele Ceahlău, considerat de Români a fi muntele sacru tradiţional. Palate, castele, munţi şi uriaşe suprafeţe de teren aflate în toată ţara trec în mâini particulare de obicei intermediare căci „la capătul firului“ sunt deopotrivă „bogătaşii recenţi“ români sau „străini aventurieri“ ce tratează orice ţară de pe Pământ ca o nouă suprafaţă de Far West contemporan ori ca pe un teren imobiliar oarecare unde ar fi de preferat  ca bastinasii sa lipseasca.

Sloganul invocat în mod curent constă în „obligaţiile produse de integrarea europeană“. Dar prin acest „mit justificativ“, fostul rege a primit înapoi nu doar proprietăţile personale ci şi pe acelea ce aparţineau Domeniilor Coroanei şi familiei regale, adică o avere de peste 2,5 miliarde de Euro în vreme ce în Italia sau Grecia nimeni nu a îndrăznit să invoce un astfel de gest „reparatoriu“ aberant care, deci, ar fi „european“ dacă ar fi căpătat răspândire pretutindeni şi nu s-ar fi solicitat numai pentru „Europa recentă“.

Până şi Castelul Peleş, cel mai reprezentativ „imobil de prestigiu“ din epoca modernă a României, s-a putut pune în „cântarul re­do­bândirilor indefinite “ în vreme ce Castelul Versailles rămâne Franţei fără a se îndrăzni vreun comentariu de „pretenţie privată“ în această materie.

Filed under: analize si prognoze Tagged: | imobiliare, noutati imobiliare, retrocedari