20 Martie 2008 – Zile grele in Europa : falimente si creditori iesiti in strada

Semnele de criza spaniola care , desi prevazute de acum mai bine de doi ani , nu au fost bagate in seama defel in ideea ca ar fi existat o crestere sanatoasa au luat mai recent forme inedite ce se apropie de imaginile de film . Pe la jumatatea lui Martie 2008 , un grup impresionant de reprezentanti ai unor creditori care asteptau plati nesatisafacute , au protestat in maniera latina in fata birourilor din Madrid ale “Seop ” , un antreprenor cu faima in constructia de locuinte si cladiri pentru birouri . Miscarea insolita a a dus efecte caci patronatul s-a simtit nu doar in pozitia rau-platnicului de meserie (ceea ce , in contextul contemporan , nu poate fi ) ci si incoltit de contractantii de pana mai ieri si a cedat , declarand incapacitatea de plata ce traduce in limbajul administrativ notiunea de ” faliment “.Mai mult ca sigur ca starea de fapt se inrautatise si nici macar interventia umbrelei (un concept propriu acestei epoci de “comasari “, re-grupari si, de fapt, de concentrare de bani ) care ,in acest caz, era Grupo Silver Eagle ( un trust detinator intre altele si al clubului de football Racing Santander ) nu a mai fost de nici un folos.

Difuziunea maladiei se va manifesta , ca si in alte cazuri , in ramificatii extinse care incep , bineinteles, prin concedieri de peste 1000 de muncitori , de altfel previzibile atata vreme cat scaderea vanzarilor de locuinte a depasit in anul precedent 14 % in raport cu cotele anterioare .

Si aici, ca si in alte locuri , conjunctia dintre “scumpirea banilor ” (fenomen financiar care , insa , determina hotarator  programele de antrepriza) si “saturatia unei cereri cu limite ” (caci Spania nu construia decat putin pentru salariati locali , fie si “indigenizati”,ci mai mult pentru consumatorii de placeri de clima buna de Mediterana s-a produs cu repeziciune si aduce  un regres dramatic . In aceasta situatie , inventivitatea “vanzatorilor de bani ” care, in primavara lui 2006 , nascocisera creditul pe 60 de ani cu plata lunara doar a dobanzii si restituirea imprumutului “la final” ( o formula bizara , proprie “noii epoci”) nu a mai gasit solutii ; caci nici numai erau.