4 Aprilie 2008 – O intrebare filosofica : “De ce nu merge buy-backul imobiliar in Romania ” ?

O revista specializata in “bombe” si unde cine voieste sa i se faca parul maciuca la auzul unor stiri socante gaseste de indata ceea ce cauta , punea mai deunazi o intrebare filosofica de altitudine platoniciana , formulata astfel : “De ce nu merge buy-back-ul imobiliar in Romania ?“. Un cititor naiv , din categoria celor ce comentau respectuos elucubratiile lui Rica Venturiano din ” O noapte furtunoasa” , si care ar cadea pe ganduri cautand un raspuns la profunda -si capitala -interogatie va descoperi , insa , foarte curand nu o analiza ci un articol publicitar oarecare unde grossul consta in descrierea cu detalii a ofertei “introducatorului ” acestei metode de vanzare de case la noi , insotita de concluzia triumfalista ca , odata, candva, aceasta ” va merge “. Totusi, cateva adnotari ar fi utile chiar si in acest caz marunt de propagandism caci ajuta la o deslegare a multimii de teme false si de promotii infatisate drept examen de piata .”Conceptul de buy-back -traduce autorul in romaneste pasareasca globalista imprumutata prin dorinta salbatica de “limba a celor 200 de cuvinte “- presupune in primul rand evaluarea apartamentului proprietate personala al solicitantului de catre un specialist de la Asociatia Nationala a Evaluatorilor (ANEVAR). In momentul in care se stabileste valoarea apartamentului, tinand cont de criterii cum ar fi amplasamentul sau anul constructiei, se calculeaza diferenta dintre vechiul apartament si noul imobil, care urmeaza sa fie cumparat de solicitant. Aceasta diferenta constituie de fapt avansul.” Adica pe scurt ” dai un apartament vechi ” si, ca sa obtii altul nou, te mai indatorezi ceva , dar destul (caci profitul e sufletul capitalismului iar daca e mare , e si mai bine ) , ascultand cu religiozitate deciziile evaluatorului care, precum Mafalda, iti spune precis ” cat face casa ta “. Rezulta, deci, ca spre a recurge la acest gen de program ar trebui ca amatorul de acoperis deasupra capului sa fie , inainte de toate , un proprietar, adica sa aiba o locuinta ; dar procentul cel mai ridicat de solicitanti de case consta la noi in aspirantul la proprietate . Fiind , deci, nu o dobandire de locuinta (visul de aur al generatiei sacrificate ) ci o “innoire” (mit etern al reclamei, care e , vorba din batrani, sufletul comertului ) “buy-back-ul imobiliar nu merge ” fiindca nu intalneste un teren fertil si , sociologiceste vorbind, n-are trecere in mediile saracite din tarile de tip sud-american . Propagandistul roman ne da insa o alta explicatie , care suna astfel:”Ritmul rapid de scumpire a locuintelor vechi din Capitala, imaturitatea pietei si spiritul speculativ al proprietarilor sunt factorii care au contribuit pana acum la esecul conceptului de buy-back imobiliar in Romania “. Adica, pe scurt, “buy-back-ul va merge ” cand ” vechiul ” va fi atat de ieftin incat sa reprezinte abia ceva mai mult de un 35-40 % (cat un avans ridicat de credit ipotecar ) , cand proprietarii nu vor mai actiona dupa un abisal de indefinit ” spirit speculativ”( dar ce proprietar nu viseaza sa vanda scump ?) si , in fine, “piata va deveni ” matura ” ( o notiune obsesiva in materie nu de piata imobiliara de la noi ci de Romania insasi ) . Cum ,insa, si in Italia reclamele desesperate facute de banci si antreprenori in materia exact a acestei metode nu au nici un efect serios , intelegem ca nici Italia nu are o piata imobiliara matura, ceea ce istoriceste este o noutate .