MONITORUL IMOBILIAR

Acolo unde “piata triumfa ” si zarafii dicteaza in societatile ajunse o prada usoara pentru manipulatorii de bani , tema  ” casei pentru saraci ” sau a ” locuintei sociale ” , cum i se mai spune la noi  , nu apare decat sub presiuni diverse si de multe ori atunci cand nu exista nici o alta solutie de amanare si primejdia unor miscari de strada sau agitatii violente incepe sa se profileze amenintator .Iata, de pilda , realitatile franceze care  nu sunt nici pe departe atragatoare  in ce priveste adapostul accesibil desi ” socialismul ocult ” exista la Paris mai evident  decat in multe locuri din Occident . In materie de locuinte pentru saraci , distributia de locuinte sociale indata dupa instalarile de corturi de oameni fara adapost in Paris si alte orase importante ( din decembrie 2007,prin episoade rasunatoare ca ecou public  ) ar fi trebuit sa se faca pe calea unei legi denumite ” Dalo ” ( “droit au logement opposable” ) in maniera complicata si pompoasa specifica legislatiei din tara “Burghezului gentilom “. Continutul ei este simplu si s-ar rezuma in acest fel : orice familie ( adica ” menage ” , incluzand tacit si concubinii ) in nevoie de acoperis deasupra capului trebuie sa alcatuiasca un dosar prezentat autoritatii locale si trimis spre studiu unei comisii . Aceasta ar urma sa decida ” eligibilitatea” si sa treaca, atunci cand este cazul , la atribuiri . In teorie , diferente fata de noi nu ar  exista cine stie cate fiindca, la drept vorbind, exista o universalitate a  mecanismelor de satisfactie locativa pentru asistati si , deci, locul de inventie in proceduri ar fi redus .
Dar desi de la inceputul anului acest sistem inovat recent pe malul Senei  ar fi trebuit sa functioneze , rezultatul pare  , dupa numai un trimestru , pur si simplu dezastruos. In Paris , din 5500 de dosare  , in jur de 3880 au fost verificate ( operatiune functionareasca de “foiletare ” a hartiilor spre a se constata daca sunt adunate toate documentele necesare ) , doar 539 s-au examinat si numai 242 au fost selectate ; dar case nu s-au atribuit  decat unei singure familii daca ar fi sa ne luam dupa informatiile publicate de prefectura oraseneasca.

Interesante sunt,insa, cateva aspecte de natura functionareasca precum ar fi compozitia comisiilor de mediere , alcatuite din reprezentanti ai Statului , ai ” colectivitatilor teritoriale ” , ai proprietarilor si ai asociatiilor de asistenta , complet diferita decat la noi  unde totul se desfasoara in fortareata inchisa a Primariilor si la adapost de ochi nedoriti . Rostul lor consta in a stabili prioritatile dar atribuirea propriu-zisa o face prefectura din ceea ce se cheama ” contingent prefectoral ” ,caci nu Primaria administreaza locuintele ci Statul , prin prefect (schema care ar da frisoane la Bucuresti). Dar ” contingentul prefectoral” este uluitor de redus , fiind apreciat la maximum 60.000 de locuinte disponibile in toata Franta ( la o cerere de zece ori mai mare ) dintre care doar 1000 in Paris , oras scump si supra-aglomerat .Inutil sa reamintesc ca asemenea cifre sunt , pe Dambovita , mai secrete decat cele mai bine pazite secrete de Stat si de alcov si nimeni nu ar putea sa evoce macar cu aproximatie cat are Statul (sau , ma rog, Primaria ) altfel decat in formule boscorodite cu “limba de lemn” .