MONITORUL IMOBILIAR

Valurile necontrolabile ale crizei americane bat constant in tarmurile locale in loc sa se tempereze, asa cum se nadajduia pana de curand . Un raport din aceste zile  al Ministerului Comertului american anunta cu totul ingrijorator ca in martie volumul de vanzari ” la nou ” a mai scazut cu inca mai mult de 8 % fata de februarie (si cu ceva mai mult de 36 % pe un an ) stabilind ca valori cantitative presupuse in jur de 526.000 de “unitati noi” pana in decembrie  , evident mai scazute fata de 570.000 cat se considerase ca nivel minim de catre finantisti la inceputul anului. Si pretul mediu de vanzare scade continuu ajungand la un recul de peste 13 % pe an , adica la un nivel care e de departe cel mai scazut din ultimii  37 de ani iar indicatorii interni de calcul mediu se afla la un minim istoric pentru 45 de ani recenti , de cand acest gen de analiza  exista.
Aceste noutati de ora recenta confirma ipoteza privind caracterul cu mult mai primejdios al crizei americane care desi a maturat un numar de companii de notorietate si a saracit multimi de datornici , facand sa fluiere vantul prin burse din toata lumea , se intoarce in imobiliar si scufunda si mai mult o piata de antreprenori care se asteptau la un anumit echilibru  ce se va dobandi treptat .
Esenta lor nu este , insa, inteleasa la noi unde , in delirul propagandistic care satanizeaza ” vechiul” (locuinte rele , mizerabiliste , fruct al “comunismului” condamnat de stapanire etc. ), este sacralizat  prosteste ” noul ” in maniera clasica  a Caritasului unde trebuie sa se mentina fluxuri de deponenti pentru a nu se prabusi mecanismul fragil . Dar ceea ce este incredibil este amestecul romanesc de fatarnicie si stupiditate fiindca , desi elementara , ideea ca in epoci de criza financiara ( extinsa in regiuni dintre cele mai diverse  desi origina  se defineste local ) “noul ” sufera cel dintai si e nevoit sa retraga fiindca acesta contine , ca o contributie esentiala , “banii bancilor ” aflate in suferinta si organizarea antreprenorilor care , vorba cuiva , nici ei nu se simt mai bine . Cand in alte parti cad banci cu faima (ajunse la sub un sfert din cotatiile  anterioare ) , se retrag din afaceri punandu-se la mezat companii de antrepriza cu ramificatii inimaginabil de extinse si  cam toata lumea lucida isi numara banii mai cu atentie in ideea de a pune deoparte pentru orice varianta neprevazuta , la noi aparitia norilor intunecati da , in locul atitudinii prevazatoare , un fel de excitatie ” exceptionalista” de parca nimic nu ar putea sa prejudicieze marele joc de castigat bani prevazut pentru Romania . Reactia este stranie si presupune -daca nu o lipsa de realism uimitoare- si o initiere in scheme destul de putin inteligibile , poate chiar cu caracter ocult .Insa care sa fie acestea ? Cea mai la indemana este explicatia clasica , de fapt “sindromul Companiei Indiilor de Est “  aratand ca saturatia (si chiar si criza ) in Imperiu  reclama exploatatie salbatica , in maniera parjolului facut fara menajamente , in periferii . Cum noi ne definim singuri (preluand formula de la “organizatorii jocului ” ) ca o “piata imobiliara emergenta ” rezulta ca locul la masa de joc este asigurat ; dar ceea ce se ignora este , de fapt, tema capitala : pentru cat timp ? Aceasta , de buna seama, ramane o intrebare nedezlegata  dar ceea ce este sigur e ca bani multi pentru “nou” nu vor mai fi curand nici pe Dambovita desi , daca e sa ne luam dupa presa de tocmeala, abia acum vin proiectele mari si investitiile grandioase : o iluzie de ignoranti famelici .