MONITOR IMOBILIAR

ARTUR SILVESTRI

Oricât ar părea de straniu, începutul verii dar, la drept vorbind, şi întreg cursul acestui anotimp încetineşte ritmul în imobiliar într-o manieră ce este greu de anticipat dacă nu am cunoaşte mentalităţile ce stăpânesc în această ţară. De fapt, începe a se manifesta frisonul aşteptării zilelor fără griji, al intervalului de „dolce farmiente”, a ceea ce se cheamă „relaxare”. Un număr indefinit de personagii, dar, în orice caz, consistent şi, de la o zi la alta, în creştere, imaginează vremea paradisiacă, de timp suspendat, ce traduce aici ideea însăşi de „concediu”. Mitul lui, manifestat în aceste forme aproape maladive, pare a fi destul de românesc în maniera epidemică în care se manifestă, în alte părţi, omul este mult mai chibzuit şi îşi defineşte calendarul mai clar şi cu mai multă luciditate; aici, pentru cine îşi permite dar şi pentru cine strânge din dinţi şi economisteşte sângeros ca să meargă la mare, gândul la „zilele fără griji” apare de timpuriu şi creşte cu cât timpul trece şi momentul fast parcă nu mai vine ori vine cu mult prea încet. Acesta este, pe scurt, „efectul de vacanţă”. Încap aici nu doar atitudinea nerăbdătoare şi aşteptarea febricitantă ci şi, când „vacanţa” începe, un fel de iresponsabilitate fericită ce se traduce prin cheltuială fără rost, acceleraţie de spirit risipitor, întrerupere de obiceiuri curente. Aproape toţi cei ce încearcă acest simptom sezonier doresc să se prezinte „altfel decât sunt” şi este în afară de orice îndoială că trăiesc cu intensitate fantasma proprie de personalitate.

Bineînţeles că, în aceste condiţiuni, piaţa imobiliară începe să capete trăsăturile unei „glaciaţiuni” ce se produce în plină vară. Din această perspectivă, câteva disociaţii ar merita făcute căci dacă nu avem o privire fără iluzii putem irosi uneori şi timp dar şi bani într-o manieră care strică socotelile bune. În materie de Litoral, nu mai există nici un fel de nădejde că s-ar mai putea cumpăra „ceva” altfel decât la un preţ neverosimil, de fapt „punitiv”. Acesta, dacă ajunge a se plăti, pedepseşte lipsa de prevedere a celui care, simţind că avea nevoie de un hotel, de o casă de vacanţă sau de un magazin, ar fi trebuit să cumpere iarna iar dacă nu se trezise atunci, măcar pe la începutul primăverii, când încă există „o piaţă realistă”. De fapt, aici se întăreşte zicala ce ne spune că „gospodarul îşi face vara sanie şi iarna car” iar plasamentul în imobiliar nu se poate imagina, în maniera rezonabilă ce s-ar putea concretiza vara. Cine cumpără acum, cumpără extravagant şi nu apreciază banul ce va plăti, dacă nu cumva „banul acela nu l-a costat prea mult”. Dar cine are cu adevărat o afacere şi nu trăieşte din „aranjament”, „zeciuială” şi „părţi de contract” ştie că acum poate cel mult să prospecteze şi să urmărească prudent „cum merge piaţa” unde se gândeşte că va plasa bani etc. Dar nu mai mult.

Abia către toamnă, când furia estivală se linişteşte şi toţi cei ce trăiesc din industria verii încep să-şi facă socotelile şi închid porţile „afacerii” lor mai mari ori mai mărunte, s-ar putea începe o negociere ce se poate dezvolta pozitiv.

De fapt, aceiaşi conduită se impune şi pentru cel care nu se gândeşte la investiţii ci doar la folos propriu şi proprietate pentru uz „civil”. Fiindcă nimic realist nu se poate închega acum, tot ce se poate închipui mai cu socotinţă este să se îmbine, după regula clasică latină, „utilul cu plăcutul”. Bineînţeles că o privire-două, uneori chiar şi a treia, mai detaliată, la câte o propunere de vânzare ce se află în indiferent ce domeniu, este posibilă şi chiar se recomanda dar trebuie să avem certitudinea că aceasta este doar prospecţie şi că, dacă se revine către toamna preţul va fi probabil „mai omenesc”. Vara, de fapt, toata suflarea exploatează, în cele mai diversificate forme, tot ce se poate exploata în materie de vacanţă, cine are, nu vinde, iar cine vinde prin hazard, vinde ca să „prindă ocazia” care, în mitologia neo-românească a imobiliarului, ar putea fi „un străin bogat ce nu ştie preţurile şi dă orice sumă căci i se va părea puţin” ori „românul bogat, Patronul”, de fapt un membru al cleptocraţiei care numai ştie şirul milioanelor de dolari. lată iluzii ce se nasc frecvent în mediile unde insolaţia este o primejdie curentă. Dar ideea că astfel de situaţii sunt prezente numai pe Litoral este, în mod categoric, greşită fiindcă în aproape aceiaşi manieră se tratează sezonul plăcerilor şi la Munte şi poate că şi la Deal. Fondul este în orişice caz, identic şi diferă numai intensitatea şi unele elemente specifice, aparţinând contextului. În această materie, diferenţa capitală este între mentalitatea de staţiune, unde tot ce se întrece pe Litoral se repetă cu doar alt cadru geografic, şi psihologia de sat de vacanţă ori de comună pitorească. Bineînţeles că în acest mediu „piaţa” este mai deschisă şi deţine un grad continuu de permeabilitate care îngăduie să se poată cumpăra oricând şi doar cu atenţie la coordonatele de bază (proprietate, construibilitate – dacă se doreşte cumpărare de teren – reţele accesibile ori în funcţiune etc.) Şi totuşi, o anumită prudenţă trebuie să existe şi aici. Psihologia vânzătorului de la ţara este afectată vara de ideea că acesta este anotimpul migraţiilor sezoniere, care aduc cumpărătorul visat, având asupra lui, „in the pockett” – banii ce îi vor face viaţa un paradis. Aşadar, vara preţurile, în domeniul imobiliarului vacanţier, cresc în ideea că, dacă se vinde, se va vinde „bine”. Astfel încât atitudinea înţeleaptă ar fi să se tatoneze „ce există”, să se aprecieze dacă merită sau nu şi în cele din urmă să se revină când a trecut vremea iluziilor şi decepţia mai atenuează din pretenţiile care, în ziua de azi, par a fi de la o zi la alta mai halucinante.