MONITOR IMOBILIAR

Intre afacerile socotite ” marunte” insa de unde banul va putea sa iasa constant si curat , există nu puţine teme ce ar putea deveni realitate nu doar prin tradiţie locală ori materie nedezvoltată ci şi prin analogie cu tematica generatoare de succes la alt meridian . In aceasta materie , uneori se invocă si la noi ,si nu fără dreptate, hanul tradiţional şi se pronunţă numele lui Sadoveanu , alăturându-i-se in chip de model posibil si formula – care nici nu mai trebuie explicata – de „Hanul Ancuţei”. Ideea ar parea,totusi, prea putin verosimilă în epoca motelului şi a vieţii de McDonald’s dar, cu toate acestea , nu trebuie înlăturată căci se justifică nu doar prin spectaculozitatea proprie ci si prin analogie . Alţii , în alte părţi, şi mai ales acolo unde există diferenţiere, şi se cultivă nota originală care individualizează, nu au nici cea mai mică ezitare în a valorifica astfel de scene de teatru cu un caracter comercial evident de unde ,cu miscare baneasca minora ies efecte sigure si , deci,profit . Căci, bineînţeles , desi vremea hanului adevărat a trecut ( după cum a trecut vremea poştalionului şi a ” călătoriei călare ” ) a rămas plăcerea de a ieşi din timpul imediat şi a participa la o altă istorie , ce se reproduce dupa toate regulile imaginarului dramaturgic .

Insa oricat de accesibila , la noi, această soluţie este încă destul de improbabilă si aceasta nu fiindca nu am avea ce expune ci intrucat ne lipsesc două componente capitale . Întâi de toate , aici nu-i cultivat sentimentul că avem tradiţie şi că avem putinţa de a ne exprima diferenţiat deşi , fără nici o îndoială, greşim fiindcă, de fapt, ceea ce se caută pretutindeni este mai degrabă ceea ce nu există aiurea. Dar, vorbind în limbajul de metal al epocii , noi nu avem ” branduri de ţară” şi nici de regiune şi nici un ” brand de program “, iar privitor la programele turistice abia mai recent se redescoperă soluţii care erau la îndemână dar se ignorau (de felul „Căii Vinului”, care nu a insemnat pana azi decat prea putin fata de potential etc). Rezulta ca “hanul ” fără turism gândit şi condiţionat de idei precise şi penetrante , oricât de „sadovenian” ar fi – rămâne o iluzie. Insa nu pentru prea mult timp .
Caci solutia va veni , intr-un fel, de la sine si cautand substanta accesibila care mai este si usor de valorificat.Cand exista inteligenta si spirit negustoresc fara prejudecati de ideologie stupida fabricata de gulere albe dotate cu papion ( ce socotesc pe romani niste neispraviti fara istorie ) vor aparea si ideile si , de buna seama , si banii care nici nu trebuie sa fie usturator de multi . In fond, cel dintai pas este important caci ii urmeaza ” incasarile ” ,incurajarea si castigul . Bulgarii, despre care se vorbeste cu invidie si ca si cum ar fi un mister ce nu se poate dezlega , fac din ” tarania ” lor mitica, din stravechime si etnografic o admirabila materie pentru spectacole de turism viu ce impresioneaza nu doar pe strain ci si pe localnic si aduc bani dar si raspandirea “principiului compozitiei neasemanatoare ” .Multi dintre cei ce viziteaza litoralul de la vecini istorisesc uimiti despre crasme folclorice asezate in padure , in colibe de vremuri vechi unde se mananca in strachini smaltuite si se bea rachiu si vin colectat direct de la canaua butoiului de lemn ; si se mira , cu formule ce ne arata ca exoticul place si atrage.
Sa fi fost prin octombrie trecut cand , la Albena , intr-un restaurant ” traditional ” am urmarit cu placere cam doua ceasuri un lung concert impanat cu dansuri ” tracice ” si incheiat intr-un fel de ” ciuleandra ” de caracter dionisiac unde , in roata de jucatori de toate natiile , cei mai insufletiti si iute miscatori din picioare erau un suedez de varsta medie si un bulgar batran , bondoc si inzestrat cu un fel de chimir care ii arata origina expusa cu mandrie .
Cu, insa, numai doua-trei saptamani mai inainte , in satul Grimaud , de pe langa Saint -Tropez ,in Proventa, intr-o duminica de sarbatoare de mosi-stramosi , populatia de Turn Babel care impanzeste colinele occitane urmarea cu sufletul la gura un jeux paysan in felul commedia dell’arte unde se prinsesera si americance ,si rusi plini de “petrodolari ” dar si una din nepotelele noastre venite de la Bucuresti . Caci astfel de spectacole fascineaza si trezesc in noi ” omul vechi” ce nu a adormit ci doar e retras in sederea lui sfioasa.
La noi, unde ” europeistii de meserie ” care nu l-au citit pe Iorga si il detesta pe Eminescu ( imbratisati cum sunt cu o Stapanire semi-docta pe care o slugaresc cu osardie ) nu au cuvinte sa infatiseze ” romanismul invechit” , sensul insusi ce ni se impune pare a fi o stranie deviatie de la ceea ce aduce in ” Europa adevarata” si staruinta si bani ; si noi pierdem fara rost, ascultand de niste personagii aproximative, uitand ca ,in orice caz , ideologia nu tine de foame.