MONITOR IMOBILIAR

Privind-o mai atent, am şi recunoscut-o căci o văzusem de mai multe ori făcând mici servicii unor doamne mai vârstnice, care locuiau prin vecini şi aveau ezitări de a ieşi la cumpărături pe timp ploios sau excesiv de rece. Personagiul din „Scrinul negru“ nu arăta astfel de prudenţe şi adeseori transporta mai multe sacoşe pline ce se deşertau pe la cunoştinţele de prin cartier, probabil şi partenere de „cafeluţă“ şi, poate, mai pe vremuri, de o canastă sau de un pinnacle.

Încurajând-o să se destăinuie, aflai o istorie stupefiantă. Cu vreo doi ani înainte, personagiul din „Scrinul negru“ redobândise o proprietate excelent situată chiar pe un bulevard din apropiere, foarte căutat şi cu „vad“ bun pentru orice fel de întrebuinţare, poate mai puţin pentru o reşedinţă căci zgomotul era, cel puţin la vreme de zi, aproape insuportabil. Cunoşteam „locul“ pe care de altfel îl şi privisem în câteva rânduri, neînţelegând de ce o căsuţă cu doar trei-patru camere alăturată unui teren de peste 600 de metri pătraţi, ce se deschideau – la strada circulată – cu peste douăzeci de metri, putea să rămână atât de puţin atractivă pentru „investitorii“ hulpavi, ce pot face pentru „un pont“ şi moarte de om.

Misterul se dezlegase: casa avea desigur chiriaşi iar „redobânditorul“ era, bineînţeles, personagiul din „Scrinul negru“ aflat în faţa mea. Rămâneau de văzut detaliile, de fapt capitale şi aici „personagiul“ se manifestă retractil şi, în cele din urmă, închise conversaţia în ideea că, poate în viitor, vom mai schimba opinii pe acest subiect. De bună seamă, o altă conversaţie nu se mai produse şi nici până la o vreme oarecare nu se întâmplă nimic nou. Căsuţa, înconjurată de atâta amar de teren, era la locul ei, cu „folositori“ cu tot; personagiul din „Scrinul negru“ alimenta constant pe prietenele de canastă, arătând în vreme de iarnă acelaşi palton cu petice discrete şi ghetele din piele maron cumpărate pe când era încă tânără, adică acum aproape patruzeci de ani. Şi de ce aceasta? Fiindcă în loc să se decidă să înainteze pragmatic, ascultând opinii şi cântărindu-le, ea emitea doar cifre („patru sute de mii!“) şi nici o frază articulată de un cap şi o coadă. O „redobândire“ este, de obicei, un ghem de descâlcit şi, în ultimă analiză, acesta nu se desface doar cu o emisiune de preţ (complet nerealist, de fapt) şi fără nici o discuţie în detaliu.