MONITOR IMOBILIAR

ARTUR SILVESTRI  

Pe la începutul anilor ‘90 cînd se cumpărau apartamente „de la stat“ în nişte condiţii scandalos de aproximative şi la preţuri fracţionate ce conduseră curînd la mărimea unei rate lunare echivalente cu un pachet de ţigări, noţiunea de „locuinţă ieftină“ părea un gînd de pe altă planetă ce ajunse, totuşi, astăzi abia, a se exprima cu necesitate şi arătînd un grad de oareşicare urgenţă. Tema se evidenţiase şi altădată şi se rezolvase parţial, prin anii ‘30, în condiţiuni relativ inteligente care s-au uitat, din păcate, iar acum nici măcar nu se mai studiază spre a sluji drept sugestie dacă nu chiar de model. Pînă şi frecventele „analize de piaţă imobiliară“ pe care le mai publică unii ziarişti, de fapt nişte improvizaţii făcute cu un urechism demn de o cauză mai înaltă, nu evocă mai nimic despre acestea deşi sînt destui cei ce deplîng „creşterea preţurilor“ şi incapacitatea omului obişnuit de a se împroprietări. Altele sînt temele ce ţin afişul în calitate de vedetă. Dar într-o lume unde „monstruoasa coaliţie“ dintre agenţii lacomi şi pregătiţi aproximativ şi antreprenorii excitaţi de cîştig uşor – şi în orice conjunctură – este indestructibilă, „locuinţa ieftină“ va rămîne multă vreme proscrisă, fiind doar subiect propagandistic, cînd „cade bine“.

În realitate, aceasta este însă tema capitală din punct de vedere social desi nicaieri nu se vorbeste despre crima fondatoare faptuita cu cinism de Statul roman ” democratist ” . Căci fondul imobiliar sustras de generaţia părinţilor, prin împroprietărire la preţ absurd de scăzut şi prin iresponsabilitatea Stăpînirii, creează criza ce chinuieşte azi generaţia copiilor, incapabilă, din păcate, a se scapa din situatia nesigura cu procedurile „vechi“, care nu mai funcţionează . Statul „nu mai dă“ case azi ( asa cum ” dadea pe vremuri “) şi nu va da în vecii vecilor altfel decît „locuinţe sociale“ cu chirie mică şi pe termen definit, spre a nu mai evoca „sita“ de atribuire, foarte deasă de obicei dar larga numai pentru ” cine trebuie ” . Rămîne, deci, soluţia cîştigului în vederea unei atitudini descurcăreţe şi dinamice, alungînd „politica mîinii întinse ca milogeală“. Însă în această materie, starea de fapt nu încurajează pe tînărul harnic şi cu spirit de iniţiativă căci „banii nu ajung“ iar „mecanismele financiare“, care sunt elogiate adeseori (sub forma „creditului ipotecar“) au un grad de complicaţie şi făcură, mai recent, o piaţă calmă de vînzări de apartamente să devină o junglă unde în mod vădit trebuie să plăteşti cît nu face.Exista,insa solutii realiste ? Evident ca exista ins acestea ori nu se cunosc ori sunt ascunse cu grija pentru a pastra o piata imobiliara aproape lipsita de repere in starea ei de astazi, care este aproape devastata .