MONITOR IMOBILIAR

ARTUR SILVESTRI  :

Oricata iluzie propagandistica ar turna in pahar unii ziaristi (si mai ales ” nomenclatura imobiliara”,ce ne incurajeaza cu cifre despre “noile apartamente” din ” stocuri”si “portofolii”),apa iluziilor nu reuseste sa imbete pe milioanele de tineri salariati ce locuiesc in provizorat si adeseori intr-o semi-promiscuitate ce le strica viata,ii degradeaza si ii inraieste. Nici unul din “proiectele” grandioase anuntate saptamanal de gornicii tocmiti si de membri ai stapanirii implicati adanc in aceste “dezvoltari” salbatice si irationale(fiindca genereaza dezechilibru social)nu se adreseaza “muncitorului intelectual”tanar si nici macar”burgheziei tinere”,practicante de profesiuni liberale.Cei dintai , in majoritate populatie recent urbanizata, “nu au cu ce sa achite avansul”la creditul ipotecar(noul zeu barbar al zilei de azi),iar ceilalti , o categorie emancipata -care ,maine,va ilustra o posibila burghezie autohtona-nici nu se gandesc sa locuiasca in ” condominium” ce colectivizeaza,nazuind la cumparare de casa veche in “orasul traditional” ,daca nu chiar la mica resedinta cu gradina dincolo de bariera ,in periferii mai curate ori chiar in ” urbanizarile” ce apar cu o oarecare repeziciune insa fara cai de comunicatie rationale si intr-un climat ,”semi-minier”,de santier etern.
“Cei ce nu au”raman,deci,cu gandul ca un acoperis deasupra capului va deveni un vis posibil candva,desi pentru o majoritate consistenta aceasta se va dovedi o simpla utopie.Totul,de fapt,porneste de la bani si de la “piata scumpa” in materie de locuinta,o realitate insuportabila daca se examineaza in valorile relative ale muncii platite aici.Caci o garsoniera de 35.000 de E,despre al carui aspect nu este bine sa facem referinta si nici sa citim in vreme de noapte,insemneaza castigul pentru 10 ani al unui functionar care,incasand astazi 10 milioane de lei vechi lunar,ar trebui sa nu cheltuie in acest timp nici macar un leu,locuind sub cerul liber si traind cu aer dar fara apa (caci si aceasta se plateste).
Iluzia că vom avea “o însănătoşire prin scădere de preţ”, apărută la mulţi dintre cei ce îşi amintesc cu nostalgie preţurile – astăzi
“ derizorii ” – ale apartamentelor de acum câţiva ani, va rămâne definitiv o simplă iluzie atâta vreme cât strategie centralizată în această direcţie nu există şi parca nici nu mai poate fi posibilă . Cu toate acestea , soluţii ar fi existat. Dacă Statul ar fi transformat una din bancile ce s-au vandut cu o rapiditate uimitoare , sau astazi CEC-ul , într-o bancă pentru locuinţe populare şi ar fi susţinut, cu dobândă scăzuta, construcţia de clădiri – tip printr-o Casă Naţională pentru Locuinţe ieftine, combinând principiul românesc al anilor 30 cu principiul austriac al băncii “populare”, efectul ar fi fost imediat şi vizibil . Aceasta spre a nu menţiona tot atât de tradiţionala soluţie a “caselor de firmă”, practicată şi la noi în vremea lui Carol al II-lea şi care încuraja companiile să construiască locuinţe pentru salariaţii proprii, ulterior plătitori de chirie plafonată , intrebuintand pentru aceasta fonduri reportate din impozitul datorat (intr-o forma de credit fiscal insusit din ratiuni de dezvoltare istorica).
Dar, din păcate, astfel de fenomene rămân în cărţi şi în istorie desi nici astazi nu ar fi prea tarziu.