Pe la sfarsitul lui Aprilie curent , o stire socanta ( din categoria ” gainilor ce fac zece oua pe zi ” ) s-a strecurat intr-un ziar de la noi , unde fratia ignorantei , ce cuprinde jurnalisti aproximativi si asa-numiti ” analisti ” de orice domeniu , tot atat de neconstituiti si ei , atinge proportii greu de banuit. Si acum, ca in nenumarate randuri , obsesia puerila de a se arata destept naste nu monstri ci prefabricate aiuristice care, fiind copiate dupa principiul folklorului contemporan,inflameaza destule minti si deruteaza. In aceasta speta , “stirea” (caci asa vorbesc ziaristii de scoala noua “care cauta ” o stire” cu lumanarea ca si Diogene -”un om”)ar fi fost ieftinatatea caselor din Bulgaria (” o piata -zice autorul de articole de ziar -matura ” si ,deci,incomparabila cu piata de la noi , o concluzie atat de stupida incat nici nu merita comentata ) .
Fiind ieftina , evident ca oferta bulgara tenteaza pentru posibilul chilipir , de negasit aici , mai ales ca - adauga alcatuitorul de articole - aceasta ar fi concluzia unui ” analist” ( o faptura ce reprezinta perfect spiritul vremii noastre unde nestiutorul de carte va gasi mereu pe cineva mai putin nestiutor decat el ,spre a-l admira ).Bineinteles ca vorbele acestuia sunt invocate cu o religiozitate de manual de indrumare sacra ,de unde nu se poate contesta nimic. Caci , de fapt, care ar fi deslusirea acestui mister ? Iat-o: ” Potrivit analistului o casa in Albena, spre exemplu , poate fi cumparata cu 30.000 - 40.000 euro , ceea ce a determinat un interes tot mai crescut din partea romanilor pentru acea zona”.
Aceasta este , insa, o propozitie ce ilustreaza perfect pe ignorantul fudul .Caci , din pacate pentru visatori , acest gen de ” casa ieftina” nu este cu putinta a se cumpara “in Albena” , care, fiind o statiune constituita , nu ingaduie constructii noi si nu cuprinde “cladiri de apartamente private ” , vile ori ” condominiumuri” care fac deliciul speculatorilor damboviteni .Rezulta ca nimeni nu poate cumpara nimic in Albena in materie de ” case” fiindca acestea nu exista si nici nu se construiesc.
Orasul ,ori mai bine spus, ” statiunea” s-a ridicat in anii 60 ( din secolul trecut ) pe locul unui sat de pescari ce purta la origina numele nostim de ” Fish-fish ” si ,fiindca urma principiul exclusiv hotelier ce au facut posibile ” Zlatnai Piasatii” (Nisipurile de Aur),la ei, si Mamaia, apoi ” Mangalia Nord ” , la noi , nu a lasat fara organizare definita nici macar un lot oarecare de teren unde acum sa fie ingaduite extinderi private ori ” investitii noi ” de uz particular. Tot ce este astazi ” santier ” insemneaza renovare si adaos la ceea ce exista si numai marunte si uzuale completari ce apartin in totalitate ” care, contrar legendelor de la noi ( ce contin ” solutia nemteasca” in materie de turism de litoral fiindca ” la bulgari” ar fi adus succese ) nu-i neamt ci bulgar.
Abia daca in cateva sate destul de prafuite aparura in anii recenti idei de ” condominiumuri” ( si devin realitate - cu un reazem propagandistic incomparabil mai intens decat la noi) insa acestea nu sunt Albena , sunt Obrocishte , Tzurkva , Krancevo ori Tzariscino , tot atat de diferite fata de ” locul consacrat ” cum ar fi , la noi , satul Topraisar fata de statiunea Neptun . In aceste foste catune - astazi devenite santiere pe dealurile de calcar impadurite de unde Marea Neagra se vede ca o fasie indepartata de culoare de contrast - cine insista poate cumpara un apartament ( dar nu o casa ) in ” noile parkuri rezidentiale ” pe langa care trec ganditoare turmele de capre si magarusii chinuiti ; dar va locui ” la tara” si va merge “la statiune” cu masina .
Pentru mine, care am scris la Albena doua din zecile de carti publicate si prefer sederea in aceasta ” rezervatie pentru omul alb ” situata in vecini mai degraba decat la Saint Tropez (unde detest sa vad defilarea” vipurilor” lor ,tot atat de nesemnificative ca si ale noastre ) , eroarea , desi comica, este explicabila caci exista naravuri universale ce incurajeaza ” senzationalul facil ” ; dar cine citeste productul rezultat din sfortarea ” jurnalistului ” si ” analistului” si crede mistic ” ce scrie la ziar ” ajunge sa viseze cu ochii deschisi despre cai verzi pe pereti.
_________________________________________________________________________________________
Fragment dintr-o carte in pregatire, in tematica imobiliara, intitulata” Prostologhikon . Cum se fabrica suprarealitatea de ziar “; ea va aparea in a doua jumatate a acestui an.
o " Vom avea o re-asezare nu o prabusire in domeniului imobiliarului pentru locuinte caci intr-o tara unde sunt atat de multe cereri si atat de putina oferta , inca multa vreme de acum inainte foamea de case nu va fi indestulata " o " Strainii care cumpara aici pentru a face o afacere vin in ideea unui profit mai mare decat la ei si , dintr-un anumit punct de vedere, nu gresesc in imediat caci a castiga 11-12 % pe an fata de sapte - opt procente este de preferat atunci cand mentalitatea nu este aceea de pe Dambovita unde milionul de dolari pare un mizilic "
____________________________
" Monitor Imobiliar " este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur - visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA - INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( " Monitor Imobiliar " ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com
________________________________

________________________________
__________________________
____________________________
___________________________
____________________________
_________________________



__________________________
UN PRINCIPIU : " VERIFICAREA PRIN EPILOGURI "
o In ideea ca memoria este aproximativa la multi , si ca uitarea si re-formularea vietii traite sunt astazi mai puternice decat o lege , am reprodus , aici (cu titlul " Cum era Romania imobiliara " la sfarsitul anilor '90 ? ") mai multe fragmente scrise in 2001 si incluse in volumul ” Deceniul Straniu ” , aparut cu multi ani in urma. Nu am modificat nici o virgula din cele scrise atunci astfel ca toti cei ce vor sa verifice daca analizele au fost penetrante sau nu o pot face ; multi vor observa, de asemenea , ca de schimbat s-au schimbat in esenta destul de putine .
__________________________










ROMANIA IMOBILIARA .Neo-babelism , lux de Dambovita si " des-proprietarire "
_________________________